Earth Recall

În 2015, Comisia Europeană a estimat că peste 46% din copiii din România sunt la risc de sărăcie și excluziune socială, procent mai mare decât media națională de 37%. Sistemul educațional trebuie să atragă, pregătească și să rețină profesori de calitate și să ofere copiilor acces la competențe practice și relevante mediului în care trăim. De aceea, este nevoie de inițiative complementare, precum genul acesta de proiecte, care să contribuie la pregătirea profesorilor și elevilor, transformând copiii și tinerii în agenți de schimbare prin dobândirea unor calități de antreprenoriat social, solidaritate și implicare comunitară.

Propunerea noastră de proiect va crea un spațiu în care elevii din școlile partenere pot contribui activ la rezolvarea problemelor comunităților în care locuiesc. Experiența participării în cadrul acestui proiect îi va ajuta pe copiii, tinerii și voluntarii europeni să dobândească competențele secolului XXI, mai exact, lucrul în echipă pentru a rezolva problemele cu care se confruntă propria comunitate, comunicarea, devenirea empatici, creativi și inovatori, conștientizarea diversității lumii în care trăiesc. Elevii, cu ajutorul celor 8 voluntari europeni, vor experimenta procesul de schimbare pozitivă la nivel personal și comunitar și vor dobândi noi competențe. De asemenea, vor contribui la rezolvarea problemelor din comunitate, identificate de ei înșiși. Voluntarii europeni, împreună cu profesorii, vor facilita activitățile proiectului și vor crea un mediu pozitiv ce încurajează elevii.

Cele 16 teme principale ale proiectului privind educația globală vor fi: Drepturile generale ale omului, Copii, Cetățenie, Democrație, Discriminare și xenofobie, Educație, Mediu, Egalitate de gen, Globalizare, Sănătate, Securitate umană, Media, Pace și violența, Sărăcia, Drepturi sociale, Sport.

Prin toate activitățile desfășurate ce fac parte din tematica sus enunțată, se vor recunoaște schimbările generate de copii și tineri prin implicarea activă a acestora în desfășurarea activităților. Toate activitățile proiectului se vor axa pe creșterea gradului de conștientizare a copiilor și tinerilor din școlile locale la temele de solidaritate și deschiderea lor spre noi orizonturi cu privire la posibilitatea de creștere umană și culturală. Așadar, activitățile de educație globală vor promova solidaritatea în toate formele ei, deoarece vor reprezenta pentru cei implicați:

  • un exercițiu democratic cotidian (exercitarea drepturilor, asumarea responsabilităților);
  • dezvoltare personală asumată;
  • recunoaștere și abordare constructivă a diversității;
  • producere și împărtășire de valori;
  • dezvoltare a capacităților de stabilire a conexiunilor de tip global;
  • premisa a dezvoltării comunitare.

Proiectul abordează promovarea și protecția drepturilor omului și a valorilor democratice în planurile de acțiune și în cadrul activităților: egalitatea între oameni, capacitatea de a alege un viitor, solidaritatea socială și respectarea drepturilor omului sunt toate valorile de bază pentru o societate care manifestă solidaritate și coeziune.

În cadrul activității desfășurate în orașele Mărășești și Focșani și satele Garoafa, Ciuslea și Cosmești pe Corpul European de Solidaritate, vor fi implicați 8 voluntari din 8 țări ale programului, înscrise pe portalul ESC. Anunțul de căutare a voluntarilor va fi promovat pe Volunteering Database/European Youth Portal și toate canalele online de căutare de voluntari.

Voluntarii vor avea vârsta cuprinsă între 18-30 de ani, vor avea studii liceale pentru a oferi calitatea dorită activităților, fără cazier judiciar deoarece vor lucra cu copii și tineri, majoritatea sub 18 ani și vor fi interesați de tema proiectului și de a lucra cu grupurile țintă menționate.

Tinerii care vor dori să fie voluntari ESC trebuie să fie responsabili, să fie interesați de propria dezvoltare personală și să-și asume consecințele propriilor comportamente. Să fie dornici să promoveze valorile cetățeniei globale, a voluntariatului și responsabilității sociale în mediul în care activează, respectarea drepturilor omului și a diversității. Vor fi voluntari ce prezintă interes în implicarea și în organizarea de activități ce promovează metodele de educație nonformală, să fie comunicativi și creativi, organizați și responsabili.

Coordonator Proiect, Drăgan Daniel.

Articole

Erwan, voluntar ESC.

„Atunci când merg undeva în lume, oriunde, îmi place să cunosc acel popor. Și mă documentez înainte, ca să știu unde să merg și ce

Citește »

Sandu voluntar ESC.

Proiectul ESC de voluntariat „Eroii Comunității”. Participarea la proiectul de voluntariat ESC „Eroii Comunității” în Mărășești – Focșani, România, începând cu 1 octombrie 2020 și

Citește »

Elena voluntară ESC.

Bună! Sunt Elena din Georgia. Eram în drum spre a începe un program de masterat în Studii Culturale când am decis să amân acest pas

Citește »

Tekla, voluntara ESC.

Ahoy! Prima mea experiență ESC s-a încheiat. Un sentiment destul de ciudat. Simt că mi-a fost și mai ușor să-mi găsesc locul în România atunci

Citește »

Pavlina, voluntar ESC.

Mereu am plăcut oamenii autentici, simpli, care nu-și doresc să pară altceva decât ceea ce sunt.Simplitatea aceea ce vine din buna creștere și educație, care

Citește »