Ultima dată când v-am scris, v-am împărtășit experiența mea în cadrul unui proiect educațional românesc și cum am simțit acum câteva luni. Timpul petrecut aici a trecut atât de repede încât abia pot să cred că, după șapte luni, mă întorc acasă. Mă întorc acasă după ce am avut oportunitatea să cunosc nu doar o cultură, ci și să trăiesc alături de mulți alții. Îmi păstrez România în inima mea.
Atunci când începi un proiect de voluntariat european, nu ești conștient de impactul pe care îl poate avea asupra ta. În cazul meu, înainte de a trăi în afara Spaniei, multe dintre schimbările apărute la prima ieșire din zona mea de confort nu au fost resimțite în această experiență, dar multe altele. Aș dori să subliniez modul în care șapte luni de scufundare într-un proiect cu copii, într-o țară străină, te introduce în lumea muncii și îți dezvoltă autonomia personală, ajutându-te să dobândești abilități în gestionarea timpului, a finanțelor, rezolvarea problemelor și colaborarea în echipă, extrem de utile pentru viitor.
Lucrul în echipă te forțează să descoperi noi aspecte ale personalității tale. Înveți care sunt rolurile cu care te simți confortabil, identifici punctele tale forte și pe cele care ar trebui îmbunătățite. Învățăm să ascultăm, să înțelegem și să împărțim, mai ales când colegii de muncă sunt și cei cu care împărți o casă, așa cum este cazul meu. Norocul, desigur, este un factor important în configurarea echipei.
Înțelegerea și respectarea diferențelor dintre noi facilitează comunicarea, care este crucială în lucrul în grupuri. În cele șapte luni, am locuit cu trei persoane din Franța, Italia și Grecia, și am avut șansa să lucrăm împreună fără probleme majore. Am început ca niște străini și plecăm aici, din Mărășești, devenind prieteni. Lucrul frumos despre împărtășirea culturilor este că, în cele din urmă, le îmbogățești, finalizând proiectul prin înțelegerea altor limbi și vorbind, chiar și un pic, în limbajul fiecăruia – „un po”, „un peu” – chiar dacă este imposibil să înveți limba greacă.
Lumea voluntariatului, din pricina experienței mele în România, pare mică, și cunoști mulți dintre cei care, la fel ca tine, sunt implicați într-un proiect. În cele din urmă, descoperi că suntem cu toții aici din motive similare.
A face un Serviciu European de Voluntariat (EVS) te ajută să te cunoști mai bine și să te confrunți cu situații pe care nu le-ai experimentat înainte. Eu nu am lucrat niciodată cu copii înainte de a ajunge aici, și, de fapt, am studiat criminologia. La sfârșitul carierei mele, știam că vreau să fac ceva diferit cu viața mea, așa că, în urmă cu trei luni, am luat un avion spre București.
Nu am fost nici nebună, nici România nu este o țară de temut. Stereotipurile și comentariile disprețuitoare pe care le auzi când călătorești într-o țară mai puțin cunoscută nu trebuie luate în seamă. România, pe lângă frumusețea ei specială, are oameni minunați. Una dintre cele mai bune amintiri pe care le iau cu mine este bunătatea voastră.
Proiectul meu, numit „Distribuie Voluntariatul”, se axează pe educația non-formală și acționăm în trei școli și un institut. Împărtășim pedagogia metodei „Eu POT”, care se concentrează pe dezvoltarea capacității fiecărui copil de a atinge un scop. Rolul nostru ca voluntari este să acționăm ca facilitatori, oferindu-le instrumentele necesare pentru a-și atinge obiectivele. Activitățile noastre se concentrează, de asemenea, pe influențarea unei probleme în comunitate, fie la școală, în familie sau în oraș. Pentru asta, aplicăm o procedură împărțită în patru etape: „Simte”, „Imaginează”, „Fă”, „Împărtășește” sau, cu alte cuvinte: simțiți o problemă pe care credeți că o puteți rezolva în comunitate, imaginați toate soluțiile posibile pentru această problemă, puneți în practică harta teoretică a rezolvării, și anume să acționați în fața problemei, pentru a împărtăși în final procesul prin intermediul rețelelor sociale sau prin alte mijloace, cum ar fi campanii de publicitate, utilizând postere sau evidențierea rezultatelor în școală sau pe străzi, pentru a inspira restul comunității să se alăture în fața problemei.
În ultimele luni, mai frenetice decât cele anterioare, ne-am concentrat pe finalizarea mai multor proiecte pe care le-am început anterior: campanii de reciclare, violență și agresiune școlară, sau campanii anti-tutun. Lucrând împreună cu copiii dintr-o gamă largă de vârste (cu vârste cuprinse între 7 și 16 ani), adaptăm activitățile pentru fiecare clasă în parte.
Unul dintre cele mai ample și încă active proiecte se concentrează pe combaterea hărțuirii. L-am dezvoltat cu ajutorul voluntarilor din cadrul institutului.
Având în vedere că credem că există probleme între colegii de clasă care duc la apariția prejudecăților față de alte persoane pe care nu le cunoaștem suficient de bine, în proiectul nostru dezvoltăm activități menite să îi ajute pe elevi să se cunoască mai bine, să împărtășească gusturi, hobby-uri și sentimente, astfel încât să înțeleagă că, în cele din urmă, suntem cu toții mai apropiați decât credem noi.
Acest capitol se încheie, iar acest lucru este o adevărată păcat! Cu toate acestea, este și o mare bucurie, având în vedere că acum mai bine de șapte luni, am trimis o scrisoare de motivație către Asociația Voluntariat Pentru Viață. Această organizație a devenit familia care ne-a îngrijit pe parcursul acestei călătorii de creștere personală și care a făcut posibilă găsirea unei case aici, în Mărășești, în România.
Virginia, voluntar în cadrul Serviciului European de Voluntariat la Mărășești, în cadrul Asociației Voluntariat Pentru Viață!
