Eren, voluntar EVS.

Salut!

Eu sunt Eren şi aceasta e prima mea experienţă în afara graniţelor Turciei. Au trecut abia 20 de zile, dar sunt fericit să mă aflu aici. Înainte să plec, simţeam nevoia să mă cunosc mai bine, să descopăr culturi noi şi ţări diferite şi mă bucur că acest traseu a început în România. Un traseu pe care îl străbat pas cu pas, în care mă descopăr şi redescopăr, în care încerc să folosesc cuvinte şi expresii româneşti, să învăţ dansuri şi tradiţii şi cred că dacă gândeşti pozitiv, chiar dacă uneori e mai dificil, totul va fi bine!

Românii sunt oameni primitori, care îţi sar mereu în ajutor, chiar dacă mulţi dintre ei nu vorbesc limba engleză, iar Focşani îmi pare un oraş blând şi liniştit, perfect pentru mine. Vremea e puţin cam răcoroasă, dar m-am învăţat repede cu ea.

Înainte să ajung aici, îmi doream să aflu mai multe despre sistemul educaţional românesc. Am descoperit elevi sociabili şi prietenoşi, dornici de implicare în activităţile noastre, iar profesorii ne ajută foarte mult în tot ce ne propunem să facem.

Cam atât pentru acest moment, dar aventura voluntariatului în România va continua…

 

Mulţumesc!

Distribuie: