Roman, voluntar ESC.

Bună, numele meu este Sergio Casas Fuentes, am 24 de ani și sunt din Spania. Am aleas acest proiect de voluntariat pentru că îmi plac copiii și pentru mine a fost o mare oportunitate, deoarece mi-am dorit să merg în alte țări pentru a lucra alături de copii, deoarece în Spania ți se cer diferite studii, iar aici prin intermediul Corpului European de Solidaritate, am văzut o mare posibilitate de a fi selectat, unul din criterii era să ai până în vârsta de 30 de ani pentru a participa la proiect, condiție pe care o îndeplineam și nu am mai stat pe gânduri aplicând pentru acest proiect, astfel având posibilitatea de dezvoltare a noi abilități fizice și mentale.

Am ales România pentru că îmi place povestea lui Vlad Țepeș a vampirilor și, de asemenea, pentru că nu am fost niciodată înconjurat de români, așa că am găsit o oportunitate de a călatori în România, de a învăța limba engleză cât și limba română. Am cunoscut oameni noi și am căpătat experiențe noi.

Am reușit să-mi îmbunătățesc engleza, am venit cu 0 engleză și am învățat engleza pentru a purta o conversație și a interacționa mai bine cu oamenii. Experiențele mele au fost foarte bune, deoarece oamenii de aici vorbesc engleza de la o vârstă foarte mică, joacă șah și sunt foarte afectuoși, total opusul stereotipului spaniol-european cum că românii sunt ca niște ruși reci.

Mi-a plăcut mult Organizația când am ajuns, pentru că pe lângă faptul că totul era foarte curat, exista un vibe bun, lucrătorii erau foarte prietenoși, foarte politicoși și mai ales vorbeau foarte bine limba engleză, nu am avut nicio problemă când a fost vorba de integrarea cu colegii și superiorii mei.

Am studiat ceva integrare socială pentru a avea grijă de interacțiunea cu oameni și grupurile de copii, așa că m-am înscris și în Organizația Europeană Body Solitude, am văzut o oportunitate de a-mi mări CV-ul și datorită certificatului european, pot să merg în orice țară din Uniunea Europeană și să lucrez deoarece acum voluntarii sunt destul de bine văzuți.

Am învățat să gătim, să fim mai buni, să ne îmbunătățim abilitățile de comunicare cu copiii și cu ceilalți. Cu colegii mei voluntari, m-am descurcat foarte bine, ei fiind tineri din alte țări de vârsta mea. Oamenii foarte sociabili, am avut petreceri și excursii în alte locuri din România. Experiența mea a fost cea mai bună pe care am putut să o am, sfatul meu este sa învățați să comunicați fără frica atunci când vorbiți o altă limbă, însă nu toată lumea poate călători sau petrece timp îndelungat într-un proiect în cazul în care duce dorul familiei și nu se poate adapta distanței. Consider că poți să îți faci o nouă familie într-un astfel de proiect, poți învață limba română deși eu prefer engleza mult mai mult deoarece poți comunica mai ușor cu alți străini. Despre membrii organizației pot spune că am fost foarte mulțumit, nu am avut niciodată plângeri dacă se strica ceva în casă, vorbeau cu noi 24 de ore din 24 în caz că aveam o problemă.

Îmi iau rămas bun cu o îmbrățișare și un sărut mare de la Organizația ,,Voluntariat Pentru Viață’’pentru că ne-a primit atât de frumos și ne-a ajutat în tot procesul de adaptare și învățare.

 

 

Distribuie: