Un voluntar SEV primește formare și îndrumare pe tot parcursul proiectului. În această perioadă, voluntarii sunt rugați să prezinte o formă de raport/jurnal la un anumit interval de timp, având o linie progresivă a gândurilor și sentimentelor fiecărui individ pe parcursul stagiului. Ei bine, elementul care uneori nu este luat în considerare, sunt sentimentele și realizările lor după ce proiectul este finalizat.
Chiar și după perioada de mobilitate, voluntarii primesc un fel de orientare, în scopul de a se „re-integra” în propriile comuntităţi, acțiune pe care majoritatea o consideră a fi un proces ușor, astfel, nu îi acordă prea multă atenție. Adevărul este că ceea ce am câștigat în timpul experienței noastre va trăi cu noi, indiferent unde suntem.
Amintirea constantă a tuturor momentelor incredibile petrecute făcând ceva ce ne-a fost atât de drag, este o sursă comună de bucurie/tristețe. Vorbind cu colegii, care au finalizat proiectul cam în același timp, de multe ori un sentiment de „deplasare” sau ”lipsă de scop” este de obicei simțit. Noi oferim atât de mult din noi înșine, împărtășim atât de multe, însă, atunci când ne întoarcem, ne simţim “pierduţi” și lipsiţi de bucuria și emoția pe care am simțit-o odată în timpul stagiului în străinătate. Dar acest lucru este normal, acest lucru definește umanitatea noastră și demonstrează că am fost la locul potrivit, facând lucrul potrivit pentru noi în acel moment.
Ne găsim flecărind despre aventurile noastre, vorbind non-stop cu privire la toți oamenii pe care i-am întâlnit și la toate zâmbetele pe care le-am câștigat. Chestia e că, noi nu facem acest lucru pentru a ne lăuda sau a împărtăși fiecare detaliu, ci pentru a ne convinge că într-adevăr s-a întâmplat, că nu a fost doar un vis sau o fază. Unii vorbesc și vorbesc…, alții se cuibăresc liniştiţi în propriile amintiri ale experienței lor. În cele din urmă, ne e dor… Ne e dor de locuri, de oameni, și dor de semnificația muncii noastre și a scopului nostru. Și acesta este sentimentul cel mai valoros …
Ne e dor pentru că a contat, ne e dor pentru că am iubit ceea ce am făcut, ne e dor pentru că am simțit schimbarea în ceilalţi și în noi înșine, și acest sentiment e minunat şi demonstrează cu adevărat că a meritat.
Săptămânile trec și noi suntem încet „absorbiţi” înapoi în viața noastră, înapoi în ceea ce credeam că suntem înainte. Treptat, contactul cu organizațiile noastre, cu prietenii noștri, a doua nostră familie, începe să se diminueze. Nu pentru că ambele părți au încetat să le mai pese, ci ca o modalitate de a se re-adapta la starea anterioară proiectului. Și asta este complet normal.
Continuăm lupta noastră de zi cu zi, combatem pentru cauzelor noastre, ne modelăm viitorul din nou. Dar acum, o facem cu un scop mai mare. Acum, o facem cu mai multă putere, cu mai mult angajament. Am experimentat unul dintre cele mai mari daruri ale omenirii, acela de a dărui. De a dărui timpul nostru, devotamentul nostru, dragostea noastră… și aceasta ne-a făcut mai puternici.
Fie ca acest lucru să servească drept dovadă pentru oricine se gândește să se îmbarce într-o astfel de experiență incredibilă cum este un proiect SEV. Pentru că nu o trăieşti doar în timpul acestor luni, o vei trăi tot restul vieţii, dacă totul merge bine. Ceea ce castigi este mult mai prețios decât orice ajutor pe care îl vei da vreodată. Eşti, atunci și pentru totdeauna, un voluntar, o persoană care, în orice moment, dă tot din el/ea pentru o cauză mai mare.
Rafael, Portugalia
