De ce îmi place să fiu voluntar?
de Ivana Blagojevikj
Bună, numele meu este Ivana Blagojevikj, sunt din Macedonia și îmi place să fiu voluntar în România, Mărăşeşti. Am terminat facultatea, sunt educator pentru învăţământul special şi lucrez la recuperarea persoanelor cu nevoi speciale din Skopje – Macedonia. Am terminat, de asemenea, o şcoală post-liceală sanitară în Vranje – Serbia şi sunt mândră de ce sunt şi de ceea ce fac!
De când mă ştiu mă impresionează strigătele de ajutor ale oamenilor şi încerc să fac tot ce pot pentru cineva: să ajut o persoană sau un animal care are nevoie, să ajut în cadrul unor proiecte care să contribuie la dezvoltarea unei culture creative a tinerei generaţii.
În ultimii ani am început să muncesc intens în această direcţie, mai bine spus să mă cunosc pe mine, să descopăr cine sunt, ce mi se potriveşte şi ce sunt bună să fac. În tot acest timp mi-am dorit să fiu folositoare şi să ajut oamenii care au nevoie. La un moment dat mi-am dat seama că asta îmi doresc să fac şi acest lucru nu o să se schimbe. Am hotărât că era timpul să îmi transform visul în realitate.
Mulţi oameni mă întreabă de ce vreau să fiu voluntar, dacă nu este un câştig financiar şi de ce să lucrez cu copii care sunt gălăgioşi, dificili şi uneori dureros de sinceri. Răspunsul meu este: Tocmai de aceea!
Avantajul meu nu este unul financiar, este unul mult mai mare. Pe de o parte, fiecare zâmbet al copiilor mei şi fiecare sarcina îndeplinită îmi spun că aşa trebuie să fie. Pe de altă parte, îmbrăţişările lor, zâmbetele lor, bucuria, desenele lor demonstrează sinceritatea, bunele intenţii şi iubirea pe care doar copiii o pot simţi şi arăta.
Ceea ce primesc în schimb de la acest serviciu de voluntariat este sentimental că sunt utilă, că fac ceva pentru oamenii care au nevoie de mine. Uneori simt o uşoară oboseală, în sensul pozitiv, dar un zâmbet mare mi se aşterne pe chip după o zi petrecută cu copiii. Datorită mie şi celor ca mine copiii pot socializa, nu se simt uitaţi sau neglijaţi. Pentru mine este mai mult decât suficient!
Dacă îmi cereţi părerea, eu invit pe toţi oamenii care vor să ajute în orice fel persoane, asociaţii, organizaţii, cu bune intenţii să îşi ofere timpul şi efortul pentru că eu cred că toate faptele şi bunele intenţii vor da roade!
Pentru mine, nicio bucurie materială nu poate înlocui sau oferi sentimentul de bucurie pe care îl ai atunci când ajuţi pe cineva care are nevoie!
Motivaţia mea.
Dorinţa de a-i ajuta pe cei care au nevoie – să pot spune că am schimbat ceva pe lume, în vieţile celorlalţi, îmi oferă motivaţia de a fi aici, dincolo de faptul de a avea grijă de mine. În ceea ce mă priveşte, îmi schimbă viaţa de la a fi concentrată pe mine însămi, la a fi cineva care înseamnă ceva pentru ceilalţi.
Cred că face parte din natura umană. Cred că suntem făcuţi să ne ajutăm unii pe ceilaţi. Ajutorul poate veni sub multe forme şi cred că voluntariatul este o modalitate de a realiza ceea ce trebuie să realizăm pe parcursul vieţii. În concluzie, te simţi bine să dai necondiţionat!
Dorinţa de a vedea lumea – Îmi place mult să călătoresc şi îmi petrec o mare parte din timp călătorind şi vizitând locuri noi, învăţând despre alte tradiţii şi culturi. Călătoriile sunt o adevărată şcoală pentru mine, pentru că poţi învăţa multe de la oamenii pe care îi întâlneşti, din situaţiile bune sau rele care se pot ivi când călătoreşti. Să călătorești nu înseamnă doar să vezi lumea ci să îţi dai seama cum este ea. Călătoriile mă ajută să îmi întăresc caracterul, să mă cunosc mai bine, să descopar care sunt calităţile şi priceperile mele, ce pot să fac şi care îmi sunt limitele.
Dorinţa de a-mi îmbunătăţi capacitatea de muncă – Voluntariatul într-o zona de interes poate să îmi ofere motivaţia de care am nevoie să văd dacă acest domeniu este bun pentru mine, şi să trezească interesul angajatorilor din zonă.
Activitatea mea.
Activitatea mea este legată de educaţia non-formală din şcoli: orice activitate educaţională organizată în afară sistemului formal, indiferent dacă acţionez separat sau ca parte a unei activităţi mai ample – cu scopul de a atinge obiective de învăţare legate de participanţii la educaţie.
Educaţia non-formală îi susţine pe aceşti indivizi, plasându-i în centrul activităţilor educative. Ei simt că există persoane cărora le pasă de ei şi îi interesează, ceea ce influenţează pozitiv motivaţia lor şi sentimentul de încredere în ei înşişi. Activitatea non-formală le dezvoltă capacităţile, cunoştinţele şi deprinderile care se însuşesc prin activităţi practice. Mijloacele tehnice reprezintă un suport activ pentru persoanele cu dizabilităţi în cadrul activităţilor lor zilnice. Folosind un sprijin activ, specialistul poate ajuta o persoană să îşi formeze o anumită deprindere, să îşi dezvolte un simţ al răspunderii şi să participe activ la activităţile de zi cu zi. Sprijinul activ poate încuraja oamenii să se angajeze în activităţi şi să câştige experienţe şi deprinderi noi.
Proasta comunicare duce la singurătate şi înstrăinarea de prieteni, parteneri, părinţi, de aceea trebuie avută mai multă grija pentru o bună comunicare, pentru că ea este baza relaţiilor interpersonale de success, care îi ajută pe tineri să îşi dezvolte sau să îşi îmbunătăţească anumite deprinderi, să câştige încredere şi autostima, să fie instruiţi şi pregătiţi pentru o varietate de şanse pentru angajare!
Avem ore în şcoli cu copii cu vârste de la 5 până la 18 ani, dar încercăm să le explicăm şi să ne distrăm astfel încât să îi învăţăm pe elevi lucruri noi, într-o manieră pozitivă şi prietenoasă. O parte din activitatea mea constă în petrecerea unui timp în apartamentele sociale, cu copii de la 4 până la 18 ani. Facem diverse jocuri împreună sau îi ajut cu temele, facem decoraţii de Crăciun sau ne uităm la filme sau desene animate. Îi simt deja ca pe familia mea şi sunt foarte fericită când văd că ei sunt fericiţi să îşi petreacă timpul cu mine, şi eu primesc un răspuns pozitiv din partea lor.
Orice tip de activitate şi timpul pe care îl petrec cu copiii şi elevii este o mare bucurie pentru mine, pentru că mă întorc în copilăria mea. Nici nu îmi dau seama când zboară orele petrecute jucând tot felul de jocuri de socializare, pe care le jucam înainte de apariţia noii tehnologii şi a reţelelor de socializare. Ne întoarcem la vremea când strada era Facebookul nostru, fără telefoane celulare şi cameră video. Ne întoarcem la vremea când prietenii, fericirea şi râsul erau pe primul loc. Ne ajutăm reciproc: ei ne fac să fim din nou copii, şi noi le oferim lor o copilărie mai bună, de care îşi vor aminti când vor creşte. Am devenit buni prieteni şi acest lucru se vede din reacţia lor, în fiecare zi petrecută împreună!
