Voluntariat prin mentorat.
E ciudat cum viața te poartă fix acolo unde ai nevoie să te afli. Este singura care știe să-ți depășească zona de confort și să te strunească fără bici și fără pinteni. Dar nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre oameni, despre idealuri, despre destine care știu să se găsească frumos pentru un singur moment în viață și să producă o reacție în lanț. Cine ar fi crezut că într-o seară de toamnă telefonul îmi va suna, iar la capătul celălalt voi auzi vocea unui om care crede în mine și care îmi va propune să fiu partaș al visului său? Știu că am zâmbit, că m-am bucurat și că am acceptat cu mare ușurință propunerea.
Cum să nu accepți invitația de a forma un microunivers, de a fi liantul unui grup de tineri europeni care nu se cunosc între ei, dar care au ca punct comun dragostea de copii. Tineri din țări diferite care știu să iubească necondiționat, care vor să lupte după cum se pricep și care vor să crească frumos prin cei pe care îi vor crește. Visul Anei, numele vocii din telefonul meu, poartă denumirea de „Different but Equal”, un vis cu repere europene, un vis cu bătaie lungă, un vis care se dorește a se transforma în realitatea copiilor de la Elena Doamna.
Elena Doamna, intersecție de drumuri europene
Am devenit mentor în acest proiect. Sunt cel care trebuie să le știe pe toate, sunt cel care trebuie să ofere soluții acolo unde există probleme și mai sunt și cel care transformă problemele în provocări. Sunt legat sufletește timp de nouă luni de zile de tinerii noștri voluntari, de membrii ONG-ului „Voluntariat pentru Viață” și de cei peste 300 de elevi ai centrului Elena Doamna. Și știți ce? Ceva îmi spune că cele 9 luni se vor transforma într-o viață întreagă.
Sunt nouă luni în care vom purta elevii centrului prin tot soiul de activități, nouă luni în care îi vom învăța tot ce știm și, în plus, vor fi nouă luni în care vom promova voluntariatul în întreaga noastră comunitate. Da, dragilor, lucrurile pot fi făcute și altfel, nonformal!
Zilnic învățăm unii de la alții. Eu de la voluntari, eu de la copii, copiii de la voluntari, voluntarii de la copii și sper, chiar sper, că voi reuși să rămân și eu cu ceva în sufletele celor ce îmi sunt parteneri de joacă și studiu în fiecare zi. Trecem zilnic prin diverse situații. Inițial, mă gândeam că cea mai mare barieră a noastră va fi comunicarea, dar nu a fost așa. Iubirea, dăruirea și empatia nu au nevoie de cuvinte, nici măcar de semne, doar de răbdare și de ochi deschiși, dornici să privească în profunzime.
O zi de lucru alături de ei mă încarcă cât pentru o lună întreagă. Mă simt util și fac ceea ce îmi place. Mă joc serios în fiecare zi și împărtășesc asta lumii întregi. Spre exemplu, acum îți vorbesc ție despre noi și mi-ar plăcea să cred că și ochii tăi lucesc acum așa cum o fac ai mei în timp ce scriu aceste câteva rânduri. Da, să vezi cum le lucesc ochii copiilor atunci când ne văd, cum le strălucește zâmbetul pe buze și ce elan fantastic ne oferă. Au puterea de a te face să te simți indestructibil, au puterea de a-ți lărgește orizonturile doar prin simpla lor prezență și nu îți cer nimic în schimb. Oferă totul necondiționat.
Îmi place timpul petrecut alături de ei, tuturor ne place și de aceea încercăm să profităm la maxim de resurse și îi purtăm prin cât mai multe experiențe. Cluburile de film, de dans, de sport, de art and craft sunt doar câteva din activitățile prin care ne-am început misiunea aici. Vor urma și multe alte activități, dar toate la timpul lor. Acum mă uit pe geam și văd o zi de iarnă, văd zăpada și știu că în câteva zile, când se va sfârși această scurtă vacanță, o vom lua de la capăt și voi strânge noi și noi experiențe pe care vi le voi împărtăși și vouă.
