Am pierdut primul autobuz de la aeroport deoarece bagajele noastre au întârziat și a trebuit să așteptăm pentru următorul. Seara de dinainte a fost lungă, fără somn, și în timp ce conduceam prin părțile rustice ale României a fost timp să recuperez. Când m-am trezit era pe înserate și un voluntar pe care l-am întâlnit din coincidență pe aeroport a deschis ușa autobuzului și mentorul lui Adi mi-a spus că aceasta nu este destinația mea sau ceva în genul acesta. După asta am fost mutat în alt autobuz de dimensiuni mai mici plin până la refuz de oameni. Am mers pentru încă 30 de minute și am ajuns în Mărășești unde m-a așteptat pe Bogdan de ceva ore. M-a condus prin străzile abia luminate, doar o parte din lumini funcționau și am ajuns la apartament. Ne-a adus 2 pizza și le-a pus pe masa noului meu apartament luminos și confortabil. Mi-am așezat lucrurile în camera mea având ochii încă căzuți de somn am încercat o discuție simplă și patetică cu celălalt voluntar Salome, înainte să cad în pat și să dorm toată noaptea. Asta a fost prima mea noapte, dar în primul rând de ce am venit?
M-am întors în Anglia, fericit, că nu mai fusesem pentru ceva timp și nu mai locuisem pentru câțiva ani. M-am reîntors acasă de la un job în deplasare la Edinburgh și m-am gândit ce să fac cu viața mea – o discuție scurtă ca de luni dimineața. În trecut lucrasem ca profesor și ideea de a ajuta pe alții a fost ceva ce mi-a gâdilit imaginația, și am început să îmi caut de lucru în sectorul social, dar singurul interviu cu care m-am ales a fost acela de asistent de vânzări. Nu cea mai groaznică slujba, dar nu era ceea ce căutam. Îmi lipsea experiența în acest aspect social. Dacă aveați nevoie să joc jocuri de limbă cu o clasă de copii, nu era nici o problemă, dar cunoscând politicile sociale și procedurile era o altă poveste. Aveam nevoie de o calificare și experiența.
Am cunoscut oameni în trecut care au făcut un EVS (sau cum se numește acum), și aceștia mi-au recomandat-o din toată inima, și cum eram pe punctul să nu mai pot aplica datorită vârstei am hotărât că nu este alt timp mai bun ca acum. Am căutat și am găsit Asociația Voluntariat Pentru Viață. Am citit că sunt, lucrează în comunitate, adună oameni, ajuta și distrug prejudecățile sociale. Sună bine. Era exact ceea ce căutam; experiența de care aveam nevoie. Am aplicat și, în curând, mi s-a oferit un interviu. Am vorbit cu Ana și Cristina și, cu toată onestitatea, am avut câteva interviuri în această săptămână, dar în clipa în care am terminat interviul cu Ana și Cristina am fost sigur că asta a fost ceea ce căutam. Energia celor două și vibrația pe care am primit-o nu a fost decât pozitivă și vibrantă, ambele păreau atât de pasionate de ceea ce făceau și de potențialul tuturor. Și așa m-am hotărât.
A fost un pic mai diferit decât m-am așteptat. Cu toate acestea, cred că a fost printre cele mai bune, deoarece mi-a permis trecerea de la a fi profesor de educație formală într-un mediu educațional mai nonformal. Când am venit dintr-un cadru didactic, eram destul de sigur de mine și de abilitățile mele în sala de clasă, cu toate acestea, acum am lucrat cu alții, și nu numai pe mine, eu ‘învățam’ un subiect complet diferit, unul pe care nu l-am făcut știți în întregime. Întreaga dinamică se schimbase și era timpul să învăț, să mă adaptez și să mă dezvolt. Și, deși nu ne vedem mereu ochii în ochi (adică voluntarii, nu faptul că copiii sunt pe jumătate de mărimea mea), a fost o experiență înălțătoare pe măsură ce învățam unul de la celălalt, ajungeam să auzim idei noi pe care nu le-ai fi gândit niciodată și într-un fel mi-a permis să ies din gaura mea confortabilă pe care am săpat-o pentru mine ca profesor, mai mult sau mai puțin, era destul de confortabil acolo jos. Nu este prima oară când am trăit în străinătate, de asemenea nu este prima oară când am trăit cu oameni pe care nu i-am întâlnit până acum, dar aceasta este prima dată când am lucrat cu oameni care provin din medii complet diferite. Și, deși unele stereotipii sunt adevărate și unele au fost întărite, a fost o experiență de deschidere a ochilor și una care mi-a oferit ocazia de a privi în interior, de a reflecta și, în sfârșit, să-mi dau seama ce este de fapt important pentru mine și încrederea de a mă organiza când se termină proiectul. Oh, copiii sunt și ei minunați.
