Seniorii oraşului Mărăşeşti au petrecut de 8 Martie alături de voluntarii de la Asociaţia „Voluntariat Pentru Viaţă”

În oraşul Mărăşeşti, localnicii îşi pierduseră orice speranţă că ar mai putea reprezenta interes pentru comunitate. Gândul lor era doar la problemele de tot felul cu care se confruntau, se mai confruntă încă, aproape zilnic. Cât despre petrecere, nici nu putea fi vorba. Iată că Asociaţia „Voluntariat pentru Viaţă”, le-a pregătit  senioarelor din Mărăşeşti, aflate la frumoasa vârstă când devin bunici  (cu aspiraţii şi dorinţe mai mult de bunici), o frumoasă surpriză, o petrecere de ziua lor, care să le aducă în suflet bucurie, dar şi mândria că trăiesc în acest oraş. Profitând de vremea frumoasă au  ieşit din casă ca să petreacă alături de cei pe care îi ştiu de-o viaţă. În această Primăvară, după mulţi ani, ziua de 8 Martie le-a răsfăţat  cu daruri, cu muzică, dans şi poezie. Atmosfera a fost întreţinută impecabil de grupul de copii de la Palatul Copiilor, din Focşani.

Asociaţia „Voluntariat Pentru Viaţă”, din Mărăşeşti desfăşoară activităţi pe linia Programului de Interes Naţional„Servicii sociale de asistenţă comunitară pentru persoanele vârstnice”, program co-finanţat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Scopul programului este tocmai acela de a sprijini şi asista persoanele din comunitate aflate în dificultate în prevenirea şi depăşirea situaţiilor de risc, prin promovarea principiilor de coeziune şi incluziune socială.

,,<<Serviciul social de asistenţă comunitară pentru persoanele vârstnice >> are ca obiectiv principal să prevină marginalizarea socială, izolarea, apariţia sau agravarea situaţiei de dependenţă şi prevenirea instituţionalizării în cazul persoanelor în vârstă sau dependente, singure ori a căror familie nu poate să le asigure îngrijirea, îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă prin organizarea unor acţiuni de implicare activă şi voluntariat în comunitate”, spune domnul Daniel Drăgan, de mulţi ani devotat activităţii de voluntariat, alături de domnia sa venind, în timp, şi alte persoane inspirate de activitatea desfăşurată de  Asociaţia „Voluntariat pentru Viaţă”.

Fragment de articol – Citește întregul articol aici

Sursă: Ziarul de Vrancea
Distribuie: