Sahin Yaldiz voluntar EVS.

Salutare tuturor!! Sunt Şahin din Turcia şi am 25 de ani. În iunie 2018, când am terminat universitatea, mi-am dorit să mă înscriu într-un stagiu de voluntariat, înainte de a începe studiile de master şi documentându-mă pe domeniu, am descoperit proiectul nostru drag, „Smile to you”. Au fost două motive principale pentru care am aplicat pe acest proiect. Primul, am fost un „bully” care a făcut destule necazuri colegilor din şcoală şi am dorit ca în acest mod să îndrept lucrurile şi al doilea, Gheorghe Hagi, fiind unul din puţinii oameni care au reuşit, chiar şi pentru o perioadă scurtă, să aducă turcii la un loc, mi-am dorit să pot face şi eu acelaşi lucru pentru România, la o altă scară, fireşte, creând unitate între elevi. Deşi am o teamă teribilă de zbor, primul zbor către România mi-a fost lin pentru că tot ce simţeam era entuziasmul pentru noua mea aventură. Înainte să ajung, mă temeam că voi găsi oameni reci, după cum ştiam din stereotipurile sovietive, dar ce am găsit aici a fost uimitor! Cei mai tari din Europa! Ascultă manele, au o mâncare delicioasă, sunt primitori ca turcii şi le place să îmbrăţişeze. Nevino-văţia elevilor din Ciuşlea şi Garoafa, prietenia şi respectul elevilor de liceu mă impresionează teribil şi de aceea prefer să petrec timp cu ei chiar şi după ore. Singurul lucru rău pe care îl pot spune despre România e frigul! Dumnezeule, e atât de frig! Ştiu că e normal pentru Europa, dar pentru un tip ce trăieşte în zona mării Egee sub temperaturi de 50o Celsius pe timpul verii şi 5-10o Celsius pe timpul iernii, şocul lunilor noiembrie – februarie a fost foarte mare. Dar chiar şi aşa, iarna are un farmec aparte în România. Adaptarea unui voluntar la proiect şi la noua ţară ţine foarte mult de mentor şi de echipa asociaţiei. Permiteţi-mi să vă spun un secret. Avem cel mai bun mentor din lume, Adrian Mangu şi cei mai buni părinţi adoptivi din lume, Any Mary şi Daniel Drăgan. Ajutorul lor enorm şi buna înţelegere a lucrurilor fac ca activităţile să se desfăşoare uşor, iar noi să ne simţim ca acasă. Dacă vrei să experimentezi bunătatea sufletească, prietenia şi ospitalitatea, nu ezita să vii aici. Atitudinea pozitivă a asociaţiei şi a partenerilor acestora vă vor surprinde şi impresiona. Mulţumesc, România, pentru tot. Îmi voi aminti mereu de tine, aşa cum îmi amintesc de Hagi ca fiind eroul meu.

Distribuie: