Poveste de voluntariat – de Calin Boldea, participant sustinut de Asociatia Voluntariat Pentru Viata in proiectul ”Broaden our horizons” – Poznan, Polonia, Corpul European de Solidaritate
Un an minunat petrecut in Poznan, un an plin de aventuri, plin de emotii, plin de impliniri si plin de oameni noi si extraordinari! Asa as putea descrie pe scurt acest ‘drum’ parcurs in aceste 12 luni in Polonia.
Septembrie a fost o luna a remuscarilor pentru mine, pentru ca ma gandeam continuu la faptul ca nu voi putea participa in alte proiecte Erasmus+ pe timpul acestui proiect European Solidarity Corps, dar vazand incet incet cata munca era de facut, aceste remuscari si ganduri grele s-au transformat in energie si motivatie sa imi indeplinesc toate treburile.
Octombrie a continuat pe trendul lui Septembrie, mult de munca, chiar si o deplasare, sa zic asa, in Varsovia, pentru ‘On-arrival Training’ unde, desi a fost destul de multa informatie importanta, multe lucruri le stiam deja, deci nu pot spune ca m-a dat pe spate information wise, dar a fost un mic ‘flash from the past’, avand atmosfera unui schimb de tineret, mai mult decat altceva. Trainerii au fost engaging, chiar am reusit sa mai vorbesc cu ei din cand in cand dupa ce trainingul s-a terminat, lucru care a fost imbucurator, pentru ca metodele folosite au fost placute si fun, lucru ce m-a dus cu gandul ca le-as putea implementa si eu la un moment dat, cand voi avea oportunitatea de a facilita un workshop.
In Noiembrie am avut parte de mai multe evenimente care au necesitat foarte mult planning, cum ar fi Living Books, unde voluntarii + alti prieteni ai organizatiei si-au prezentat tarile in moduri non-formale. Discutii, jocuri, dansuri, mancare, tot ce-ti poate trece prin minte, noi ne-am facut datoria ‘civica’ si am facut un show pe cinste pentru invitatii nostri.
Decembrie a fost o luna extrem de epuizanta, ca si restul de altfel, pentru ca din Octombrie incepusem sa ne axam pe 2 evenimente care s-au desfasurat in tandem, Human Library si Marathon of Writing Letters, pe 7 ale lunii despre care discutam, eventuri care ne-au tinut in Galeria Arsenał 14 ore, + multe alte sute de ore de planning. A fost un efort colosal care a rezultat in cel mai mare sigh of relief cand am vazut ca totul a mers ca pe roate, cu unele scapari dar a fost aproape perfecta executia.
In Ianuarie am avut iar probleme de motivatie care au disparut destul de repede, pentru ca din a 2-a saptamana a lunii am inceput sa avem workshopuri de teambuilding, care au ajutat imens, deoarece la momentul respectiv erau niste…discrepante destul de mari intre punctele de vedere ale voluntarilor. Totusi, am trecut si prin acest impas, lucru care ne-a ajutat sa devenim si mai uniti dupa.
Februarie…well, m-am ras in cap de ziua mea, lucru care pentru mine este highlightul fun al acestei luni, deoarece am realizat ca nu voi mai face acest lucru ever again. Totusi, asa, ras in cap si aratand ca un ou, am inceput un nou sir de Workshopuri despre European Solidarity Corps, impreuna cu alte 2 voluntare. Un alt foarte important pas pe care l-am facut a fost sa imi scriu primul proiect Erasmus+….care a esuat mizerabil, dar asta este partea 2, important e leap-ul faptul ca am capatat informatia necesara sa stiu unde si ce am gresit ca pe viitor sa pot face aplicatii cum trebuie
Martie e momentul in care everything started going downhill, primele saptamani de carantina. Trebuie sa recunosc faptul ca perioada aceasta a trecut extrem de greu pentru mine, chiar si cu tot entertainmentul avut din partea minunatilor mei colegi de apartament, fara de care, si sunt cat se poate de sincer, as fi innebunit. Am continuat munca, am avut workshopuri online, stream, dar simteam ca lipsea ceva, acel ceva fiind interactiunea umana, going to it in a minute.
Aprilie, well, luna asta a fost grea….foarte grea. A fost luna in care am inceput sa ma duc (online) la psiholog, pentru ca starea mea de spirit era complet moarta, am zis ca poate vorbind despre asta ma va ajuta which, to some extent, it did.
Mai este luna in care am inceput incet dar sigur sa revenim la offline, am putut sa iesim din nou prin parcuri si paduri, lucru care m-a ajutat enorm, in sensul ca din momentul in care am putut face asta, am inceput sa merg cate minim 4-5 ore pe zi prin parcuri diferite din Poznan, cu masca pe fata, evitand grupuri de oameni, pentru ca am incercat sa fiu si putin precaut, avand mereu in cap faptu ca ma expun la un risc destul de mare. Totusi, munca am continuat-o online si offline, am avut streamuri in fiecare saptamana, am avut primul meeting offline de dupa carantina in ultima saptamana a lunii si am inceput sa facem curat in noul ‘office’ in care ne-am mutat.
Iunie am revenit la normal, sa zicem asa, am avut workshopuri, continuat cu streamurile si am facut noul birou sa arate destul de bine ca sa putem sa ne facem treaba de acolo, chiar m-am bucurat de faptul ca am putut reveni la munca in birou, pentru ca home-office-ul impus a fost oribil pentru mine, pentru ca, cu toate ca aveam zile in care stateam si cate 8-9 ore sa lucrez, simteam ca puteam face mult mai mult.
Iulie a fost o luna destul de sad, pentru ca a fost ultima luna a voluntarilor din Italia, Armenia si Grecia, culminand cu aflarea faptului ca proiectul de internship ESC pe care l-am scris a fost refuzat, lucruri care m-au facut sa intru intr-o stare de nedescris emotional, dar acum, la momentul scrierii acestui mic eseu, nu pot zice c-a trecut dar este peste punctul critic, sa zicem asa.
August este aproape la jumatate, deci mai am destule de facut in aceasta perioada, incluzand o metoda prin care pot ramane in Poznan pentru o perioada mai lunga de timp, pentru ca am devenit foarte atasat de oamenii de aici, de viata de aici, de…orasul acesta in general, lucruri care ma fac sa ajung la concluzia ca aceasta experienta de ESC nu a fost doar un proiect facut doar de dragul de a fi facut. Lumea chiar a depus suflet in toate activitatile pe care le-am avut, in toate aventurile prin care am trecut, prin toate emotiile prin care am trecut si cu toate implinirile sau esecurile care au venit cu munca pe care am depus-o in acest minunat oras pentru a crea o zona toleranta, intelegatoare si interculturala in aceasta parte a Poloniei, lucru pe care sper ca-l voi putea repeta oriunde ma va purta mai departe viata.
In incheiere, vreau sa le multumesc celor de la Voluntariat pentru Viata pentru meetingurile pe care le-am avut, pentru faptul ca mi-au oferit aceasta sansa de a veni in Polonia, care s-au ocupat pana la cel mai mic detaliu ca eu sa primesc toate informatiile necesare pentru a merge in acest proiect si trebuie sa le multumesc si membrilor CIM Horyzonty si colegilor mei voluntari, care mi-au oferit un suport imens in acest an, facandu-ma sa ma gandesc la ei ca la o a 2-a familie.
