Poveste de voluntariat – de Calin Boldea

Poveste de voluntariat – de Călin Boldea, participant susținut de Asociația Voluntariat Pentru Viață în proiectul ”Broaden our horizons” – Poznan, Polonia, Corpul European de Solidaritate
Un an minunat petrecut în Poznan, un an plin de aventuri, plin de emoții, plin de împliniri și plin de oameni noi și extraordinari! Așa aș putea descrie pe scurt acest ‘drum’ parcurs în aceste 12 luni în Polonia.
Septembrie a fost o lună a remușcarilor pentru mine, pentru că mă gândeam continuu la faptul că nu voi putea participa în alte proiecte Erasmus+ pe timpul acestui proiect European Solidarity Corps, dar văzând încet încet cata munca era de făcut, aceste remușcări și gânduri grele s-au transformat în energie și motivație să îmi îndeplinesc toate treburile.
Octombrie a continuat pe trendul lui Septembrie, mult de munca, chiar și o deplasare, să zic așa, în Varșovia, pentru ‘On-arrival Training’ unde, desi a fost destul de multa informație importanta, multe lucruri le știam deja, deci nu pot spune că m-a dat pe spate information wise, dar a fost un mic ‘flash from the past’, având atmosfera unui schimb de tineret, mai mult decât altceva. Trainerii au fost engaging, chiar am reușit să mai vorbesc cu ei din când în când după ce trainingul s-a terminat, lucru care a fost îmbucurător, pentru că metodele folosite au fost plăcute și fun, lucru ce m-a dus cu gândul că le-aș putea implementa și eu la un moment dat, când voi avea oportunitatea de a facilita un workshop.
În Noiembrie am avut parte de mai multe evenimente care au necesitat foarte mult planning, cum ar fi Living Books, unde voluntarii + alti prieteni ai organizației și-au prezentat tarile în moduri non-formale. Discuții, jocuri, dansuri, mâncare, tot ce-ți poate trece prin minte, noi ne-am făcut datoria ‘civica’ și am făcut un show pe cinste pentru invitații noștri.
Decembrie a fost o luna extrem de epuizanta, că și restul de altfel, pentru că din Octombrie începusem să ne axam pe 2 evenimente care s-au desfășurat în tandem, Human Library și Marathon of Writing Letters, pe 7 ale lunii despre care discutam, eventuri care ne-au ținut în Galeria Arsenał 14 ore, + multe alte sute de ore de planning. A fost un efort colosal care a rezultat în cel mai mare sigh of relief când am văzut că totul a mers că pe roate, cu unele scăpări dar a fost aproape perfecta execuția.
În Ianuarie am avut iar probleme de motivație care au dispărut destul de repede, pentru că din a 2-a săptămână a lunii am început să avem workshopuri de teambuilding, care au ajutat imens, deoarece la momentul respectiv erau niste…discrepante destul de mari intre punctele de vedere ale voluntarilor. Totuși, am trecut și prin acest impas, lucru care ne-a ajutat să devenim și mai uniti după.
Februarie…well, m-am ras în cap de ziua mea, lucru care pentru mine este highlightul fun al acestei luni, deoarece am realizat că nu voi mai face acest lucru ever again. Totuși, așa, ras în cap și arătând că un ou, am început un nou sir de Workshopuri despre European Solidarity Corps, împreună cu alte 2 voluntare. Un alt foarte important pas pe care l-am făcut a fost să îmi scriu primul proiect Erasmus+….care a eșuat mizerabil, dar asta este partea 2, important e leap-ul faptul că am căpătat informația necesara să stiu unde și ce am greșit că pe viitor să pot face aplicații cum trebuie
Martie e momentul în care everything started going downhill, primele săptămâni de carantina. Trebuie să recunosc faptul că perioada aceasta a trecut extrem de greu pentru mine, chiar și cu tot entertainmentul avut din partea minunaților mei colegi de apartament, fară de care, și sunt cât se poate de sincer, aș fi înnebunit. Am continuat munca, am avut workshopuri online, stream, dar simțeam că lipsea ceva, acel ceva fiind interacțiunea umana, going to it în a minute.
Aprilie, well, luna asta a fost grea….foarte grea. A fost luna în care am început să mă duc (online) la psiholog, pentru că starea mea de spirit era complet moarta, am zis că poate vorbind despre asta mă vă ajuta which, to some extent, it did.
Mai este luna în care am început încet dar sigur să revenim la offline, am putut să ieșim din nou prin parcuri și păduri, lucru care m-a ajutat enorm, în sensul că din momentul în care am putut face asta, am început să merg cate minim 4-5 ore pe zi prin parcuri diferite din Poznan, cu masca pe fata, evitând grupuri de oameni, pentru că am încercat să fiu și puțin precaut, având mereu în cap faptu că mă expun la un risc destul de mare. Totuși, munca am continuat-o online și offline, am avut streamuri în fiecare săptămână, am avut primul meeting offline de după carantina în ultima săptămână a lunii și am început să facem curat în noul ‘office’ în care ne-am mutat.
Iunie am revenit la normal, să zicem așa, am avut workshopuri, continuat cu streamurile și am făcut noul birou să arate destul de bine că să putem să ne facem treaba de acolo, chiar m-am bucurat de faptul că am putut reveni la munca în birou, pentru că home-office-ul impus a fost oribil pentru mine, pentru că, cu toate că aveam zile în care stăteam și cate 8-9 ore să lucrez, simțeam că puteam face mult mai mult.
Iulie a fost o luna destul de sad, pentru că a fost ultima luna a voluntarilor din Italia, Armenia și Grecia, culminând cu aflarea faptului că proiectul de internship ESC pe care l-am scris a fost refuzat, lucruri care m-au făcut să intru într-o stare de nedescris emoțional, dar acum, la momentul scrierii acestui mic eseu, nu pot zice c-a trecut dar este peste punctul critic, să zicem așa.
August este aproape la jumătate, deci mai am destule de făcut în aceasta perioada, incluzând o metoda prin care pot rămâne în Poznan pentru o perioada mai lunga de timp, pentru că am devenit foarte atașat de oamenii de aici, de viață de aici, de…orașul acesta în general, lucruri care mă fac să ajung la concluzia că aceasta experiență de ESC nu a fost doar un proiect făcut doar de dragul de a fi făcut. Lumea chiar a depus suflet în toate activitățile pe care le-am avut, în toate aventurile prin care am trecut, prin toate emoțiile prin care am trecut și cu toate împlinirile sau eșecurile care au venit cu munca pe care am depus-o în acest minunat oraș pentru a crea o zona toleranta, înțelegătoare și interculturala în aceasta parte a Poloniei, lucru pe care sper că-l voi putea repeta oriunde mă vă purta mai departe viață.
În încheiere, vreau să le mulțumesc celor de la Voluntariat Pentru Viață pentru meetingurile pe care le-am avut, pentru faptul că mi-au oferit aceasta șansă de a veni în Polonia, care s-au ocupat până la cel mai mic detaliu că eu să primesc toate informațiile necesare pentru a merge în acest proiect și trebuie să le mulțumesc și membrilor CIM Horyzonty și colegilor mei voluntari, care mi-au oferit un suport imens în acest an, facându-mă să mă gândesc la ei că la o a 2-a familie.