Asociaṭia “Voluntariat pentru Viaṭă” din Mărăṣeṣti va fi reprezentată la Luxemburg, la evenimentul internaṭional “Outdoor Brings More”

Tineri voluntari in proiect IV

Cristina Tuchiluṣ, profesor voluntar al Asociaṭiei “Voluntariat pentru Viaṭă” Mărăṣeṣti a fost selectată să participe la Cursul de formare “Outdoor Brings More”, eveniment organizat ṣi găzduit de Agenṭia Naṭională din Luxemburg în perioada 18 – 24 Mai 2014, la Lultzhausen, Luxemburg, în cadrul Acțiunii 4.3 – TCP (Training and Cooperation Plan) din programul “Tineret în Acțiune”.

La eveniment vor lua parte 25 de participanți din 14 țări. Scopul principal al acestui curs este de a încuraja lucrătorii ṣi liderii de tineret să folosească în mod eficient activitățile în aer liber (în viitoare proiecte de schimburi de tineri) ca instrument de dezvoltare a abilităților de lider în contextul diversității, interculturalitătii ṣi incluziunii.

Asociația Voluntariat pentru Viață promovează participarea activă a tinerilor în societate și își propune să dezvolte abilitățile personale, sociale și profesionale ale tinerilor prin educația non-formală. Acest curs îmi va îmbogăţi experienţa cu noi metode şi instrumente pentru utilizarea educaţiei în aer liber (outdoor education), astfel incât voi putea transfera aceste cunoştinţe în proiectele viitoare ale Asociaţiei noastre”, a declarat Cristina Tuchiluş.

Distribuie: