Save the date to change the world!

Save the date to change the world!

Festivalul de Voluntariat

 

Se pare că există o tendință generală de a amâna diverse lucruri pentru ziua de luni sau poate chiar pentru prima zi de luni dintr-o lună (mult mai cu ”noroc”), pentru vara viitoare, pentru un weekend următor sau pentru un timp mai liber. Deși am depășit epoca cincinalelor, poate încă ne mai facem planuri, vagi sau formulate SMART, pentru timpul potrivit de a cumpăra o casă, a găsi un loc de muncă mai bun sau a face o schimbare majoră, necesară în viața noastră. Dar ne-am făcut vreunul dintre noi planuri concrete pentru a schimba lumea? Tind să cred că nu. De ce? Poate pentru că suntem de părere că trebuie încă să creștem mari, pentru că nu avem încredere în noi sau pentru că avem impresia că oricum nu am produce nicio diferență. Dincolo de cât este de greșită această atitudine, ea ne afectează și pe noi. Adoptând acest ”stil de viață”, chiar că nu vom mai crește mari vreodată.  Dacă vrei să ieși din inerție sau dacă ești dornic să te implici în activități civice de orice fel, te-ar interesa provocarea pe care proiectul Architects of change, finanțat de Corpul European de Solidarite, organizat de Asociația Voluntariat pentru viață din Mărășești, ți-o lansează:

 

„Save the date to change the world!”

Cum poți răspunde acestei provocări? Înscriindu-te la Festivalul de Voluntariat- eveniment desfășurat în cadrul proiectului Architects of change. Acest festival își dorește să fie o gală a ideilor, o premiere a celor ingenioase și un mijloc prin care tinerii, de la cele mai fragede vârste, să fie încurajați și stimulați să ia parte.  Dacă vrei să descoperi  mai multe despre proiectul Architects of change și despre obiectivele și ideile din spate, te invităm să accesezi site-ul: https://voluntariatpentruviata.ro/category/proiect-architect-of-change/

 De asemenea, și articolul de mai jos  îți poate fi de folos ;))

https://www.ziaruldevrancea.ro/promo/evenimente-speciale/festivalul-de-voluntariat-o-gala-a-tinerilor-organizata-de-voluntariat-pentru-viata-marasesti?fbclid=IwAR0gULlTM623K_cgFKNIUadJB58mx_PvIe0010MeAA0V9kop5eI_WXI9Bw0

 

Trecând la fapte conctrete…CUM? UNDE? & CÂND?

Înscrierile sunt deschise în perioada 17 octombrie 2022 -31 decembrie 2022. În aceasată competiție se pot înscrie echipe cu un număr de maxim 30 de participanți, cu vârste cuprinse între 6 și 25 de ani. Proiectul se adresează tuturor copiilor și tinerilor din țară. De aceea, orice doritor, indiferent de județul de proveniență, se poate înscrie la acest festival accesând acest link: https://forms.gle/TEWBgezBwHz4UNaRA

 

 Fiecare echipă va avea nevoie de un mentor/coordonator care poate să fie profesor, student, părinte sau orice altceva. El sprijină demersul proiectului și ghidează echipa în implementare, dar nu este considerat membru al echipei.

După ce s-a încheiat perioada dedicată înscrierilor, vor urma 4 luni (de la 1 ianuarie până la finalul lunii aprilie) pentru implementare proiectului. În această perioadă echipa va desfășura activitățile pe care și le-a propus și va documenta întreaga experiență în vederea realizării unui portofoliu. Regulamentul integral al festivalului și structura portofoliului le găsiți pe site: https://voluntariatpentruviata.ro/category/festivalul-de-voluntariat-editia-i-2022-2023/

 

După această aventură, din care suntem siguri că veți învăța tot felul de lucruri și veți trăi experiențe inedite, în luna mai se va ține Festivalul de Voluntariat, eveniment în cadrul căruia fiecare echipă, printr-un scurt material de prezentare ( video, power-point etc) își va promova proiectul. Echipele pot face această expunere fizic, în sala în care se va desfășura evenimentul, sau online (în cazul unor impedimente de orice natură).

La final, cele mai ingenioase idei vor fi premiate. Componența juriului va fi anunțată în luna aprilie a anului următor. Fiecare echipă ar trebui să prezinte un proiect de voluntariat care să abordeze o anumită problemă a comunității lor și care să aparțină uneia dintre categoriile următoare: protecția mediului, educație, stil de viață sănătos, serviciul social.

 

Pe locuri, fiți gata….START!

Acum că ai toate datele problemei, scoate o foaie de hârtie (nu pentru un extemporal :)) și notează tot ceea ce îți trece prin cap atunci când ai căuta răspuns la întrebarea: Ce pot face eu pentru a schimba lumea? Nu te teme de câte lucruri ar putea încăpea în cuvântul lume! Alege tu orice formă a ei: o comunitate de care ești apropiat, scara blocului, strada pe care stai, copiii cu care te joci sau un lucru pe lângă care treci în fiecare zi. Dacă te-ai simțit vreodată neputincios, acum este momentul să transformi acea slăbiciune în superputere. Fă-te ce vrei tu când o să fii mare și colorează lumea din jurul tău în ce culori vrei! Succes!

 

P.S. Pentru orice nelămuriri, nu ezita să ne contactezi pe adresa de mail [email protected]

Distribuie: