Asociaţia “Voluntariat pentru Viaţă” lansează un nou proiect pentru voluntari, “Architects of Change”

Asociaţia “Voluntariat pentru Viaţă” din Mărăşeşti lansează un nou proiect pentru voluntari, “Architects of Change”. Proiectul începe la începutul lunii mai, iar stagiul de voluntariat va începe pe 1 septembrie a.c., şi va avea o durată de 1 an. Activităţile de voluntariat din cadrul proiectului vor aduna laolaltă 16 tineri din mai multe state, între care şi patru români. Deşi, în general voluntariatul nu este remunerat, în acest caz, voluntarii primesc o sumă consistentă de bani care reprezintă alocaţie de hrană şi bani de buzunar, în cuantum de 240 de euro. Programul de lucru al voluntarilor va fi de 6 ore pe zi, 5 zile pe săptămână, având două zile libere consecutive pe săptămână şi două zile libere pe lună. De asemenea, voluntarii vor avea liber şi de sărbătorile legale. Tinerii interesaţi să devină voluntari trebuie să aibă vârsta cuprinsă între 18 şi 30 de ani, să fie creativi şi dispuşi să petreacă timp cu copiii şi tinerii ce vor fi implicaţi în activităţile desfăşurate în cadrul proiectului. Voluntarii vor locui în apartamente complet dotate, închiriate în Mărăşeşti şi Focşani şi pe lângă beneficiile financiare şi cele legate de cazare şi transport, vor participa la On-Arrival Training şi Mid-Term Meeting organizate de Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) şi vor primi sesiuni de mentorat pe tot parcursul proiectului.
Tinerii interesaţi să desfăşoare activităţi de voluntariat în cadrul Proiectului “Architects of Change” al Asociaţiei “Voluntariat pentru Viaţă” , trebuie să se înregistreze pe Portalul Corpului European de Solidaritate. In momentul înregistrăii aceştia îşi vor crea un cont Eu Login şi odată creat profilul, vor avea acces la tabloul de bord şi vor putea depune cereri de participare la oportunităţile oferite. Proiectul “Architects of Change” al Asociaţiei “Voluntariat pentru Viaţă” va începe în data de 1 mai şi urmăreşte încurajarea implicării copiilor şi tinerilor în viața comunității și susținerea inițiativelor care să contribuie la promovarea cetățeniei active, dezvoltării durabile și educației non-formale. Informaţii suplimentare cu privire la posibilitatea de a deveni voluntar pot fi obţinute accesând pagina web a Asociaţiei « Voluntariat pentru Viaţă », www.voluntariatpentruviata.ro şi la numerele de telefon disponibile pe site.

Proiectul are obiective importante şi activităţi interesante

Conform informaţiilor primite de la Any Mary Drăgan din cadrul Asociaţiei « Voluntariat pentru Viaţă », cu privire la obiectivele noului proiect, “Architects of Change” “Judeţul Vrancea este printre ultimele din ţară ca nivel de trai sau investiţii, într-un cuvânt, dezvoltare generală. In ultimii ani, judeţul Vrancea nu a reuşit să reducă decalajul de dezvoltare pe care îl are comparativ cu celelalte zone dezvoltate ale ţării. Cel mai exact indicator este lipsa de investiţii, dar şi lipsa sprijinului din partea aurorităţilor locale şi regionale pentru iniţiative civice, indiferent dacă acestea provin din partea societăţii civile sau este vorba despre iniţiative private. Vrancea este un judeţ cu foarte puţine modele de promovare a voluntariatului şi în special a proiectelor europene de voluntariat in cadrul programului ESC. De aceea, considerăm că tinerii/copiii ar trebui să fie îndrumaţi şi încurajaţi să aibă noi perspective asupra realităţii sociale care determină schimbări de viziune şi înţelegere a acţiunii. Oraşele Mărăşeşti, Adjud, Focşani, Panciu dar şi localitătile învecinate sunt lipsite de stimulente pentru tineri, iar oportunităţile de voluntariat, iniţiativele comunitare, oportunităţile de dezvoltare personală şi promovarea durabilităţii sunt încă puţin cunoscute. Astfel, dorim să contribuim la încurajarea participării copiilor şi tinerilor în viaţa comunităţii şi iniţiativele care contribuie la promovarea cetăteniei active şi a dezvoltării durabile, prin abilitarea acestora să îsi atingă întregul potenţial ca cetăţeni europeni activi şi responsabili în activităţi de voluntariat comunitar, cu scopul de a răspândi valoarea voluntariatului ca instrument de cetăţenie activă, solidaritate şi responsabilitate socială”. Any Mary Drăgan a adăugat că proiectele implementate până în acum de Asociaţia “Voluntariat pentru Viaţă” au avut un impact neaşteptat de bun, deoarece, pe lângă faptul că voluntarii ESC şi-au atins obiectivele personale de învăţare şi pe cele ale proiectelor, au reuşit şi să inspire tinerii din comunitate şi le-au oferit modele practice de voluntariat, ajutându-i să trăiască bucuria adusă de activităţile de voluntariat şi să înteleagă cum aceste activităţi pot schimba comunitatea în bine. “Dorim să promovăm în continuare implicarea civică şi sprijinul activităţii de promovare a voluntariatului şi de a genera impact atât la nivel de comunitate, cât şi la nivel personal pentru toţi cei implicaţi. Dorim să transformăm copiii şi tinerii din spectatori în arhitecţi ai schimbării în propria noastră comunitate. Copiii şi tinerii, împreună cu voluntarii europeni, devin agenţi activi ai schimbării prin social antreprenoriat şi implicarea comunităţii. Ei vor lucra în echipă, vor câştiga încredere în propria capacitate de a crea schimbări şi vor dezvolta competenţe cheie atât de utile pentru social incluziunea şi capacitatea de angajare. Noutatea iniţiativei noastre este crearea unui ecosistem al schimbării format din profesori, membri ai comunităţii, voluntari europeni, copii şi tineri, care vor lucra împreună pentru a dezvolta inovaţii sociale ce vor crea schimbări sistemice în comunitate ”, a mai spus Any Mary Drăgan.

Oportunităţi de interacţiune în afara spaţiului şcolar şi proiecte premiate

In opinia reprezentanţilor Asociaţiei, tinerii care vin de la sate, la oraş, pentru a studia sunt marginalizaţi, iar sistemul nu le oferă oportunităţi de a interacţiona în afara şcolii. «În ultimii ani, problema violenţei în şcoli, lipsa modelelor de urmat pentru tineri, incluziunea socială scăzută a elevilor cu oportunităţi mai puţine a generat dezbateri în toate cercurile. Se pare că segmentul cel mai vulnerabil este reprezentat de elevii defavorizaţi din medii care au mai puţin acces la mijloace de informare, au mai puţine preocupări cultural-artistic şi sportive, au o experienţă cognitivă modestă, o pregătire educaţională slabă. Unii dintre ei provin din mediul rural, unii sunt de etnie romă sau din familii dezorganizate, cu un nivel socio-economic şi educaţional modest, cu un climat tensionat marcat de conflicte. Diferenţele dintre indicatorii socio-economici dintre mediul rural şi cel urban par să se adâncească. Aceşti copii au fost descrişi de UNICEF drept copii „invizibili”, definiţi drept copii care se confruntă cu unul sau mai multe tipuri de vulnerabilităţi, dar sunt invizibili pentru autorităţile locale şi pentru sistemul de asistenţă socială, fiind expuşi riscului de abandon şcolar iar de aici până la excluderea socială este doar un pas. Considerăm că aceşti copii trebuie să dobândească o serie de abilităţi critice de viaţă care nu sunt încă predate în şcoală. Prin programul ESC dorim să cream un mediu durabil prin care elevii pot dobândi aceste cunoştinţe necesare funcţionării sănătoase în societate prin metode de educaţie non-formală », a declarat Drăgan Daniel, manageru proiectului. Aceasta mai spune că o altă problemă care se pune în discuţie este cea a interesului scăzut al comunităţilor faţă de vârstnicii singuri, instituţionalizaţi şi cu dizabilităţi. În cadrul Programului Corpului European de Solidaritate (ESC), voluntarii vor crea contexte incluzive folosind metode de lucru non-formale precum energizante, ateliere educaţionale, bibliotecă vie, cafenea publică, Teatrul Forum, dezbateri, team building, brainstorming, tur de galerie, jocuri de rol, open-space. Prin activităţile desfăşurate şi folosind metode de educaţie non-formală vor fi facilitate întâlniri între tineri şi vârstnici, persoane cu dizabilităţi din şcoli speciale şi centre rezidenţiale, dialoguri între membrii comunităţii, asociaţii neguvernamentale şi instituții de stat, care vor contribui la creşterea incluziunii, socializării şi rezilienţei persoanelor vulnerabile din județul Vrancea. « Prin activitățile adresate tuturor membrilor comunităţii, prin implicarea voluntarilor ESC în
desfăşurarea de ateliere bine pregătite şi diverse, cum ar fi: educaţie digitală, educaţie financiară, educaţie pentru mediu, limbi străine, educație pentru stilul de viaţă sănătos şi educaţie globală, dorim să intervenim pozitiv atât la nivel personal în rândul participanţilor, cât şi în comunitate şi să avem rezultate bune care să conducă la îmbunătăţirea situaţia întregii comunităţi.
Prin implementarea unor astfel de activităţi vom contribui la primul principiu al Pilonului European al Drepturilor Sociale, care prevede că toată lumea are dreptul la educaţie, formare şi învăţare pe tot parcursul vieţii », a mai adăugat Any Mary Drăgan.
Activităţile de tip non-formal din cadrul proiectului vor fi organizate în colaborare cu partenerii Asociaţiei, respectiv Centrul Cultural Vrancea – Centrul de Tineret Focşani, Palatul Copiilor Focşani, Clubul Copiilor Mărăşeşti, şcoli şi licee din judeţ şi au ca principal obiectiv crearea unor cluburi de dezvoltare personală, respectiv pictură, muzică, artă. In cadrul Proiectului “Architects of Change” va fi organizat şi un concurs de proiecte de voluntariat la care pot participa copii şi tineri din Vrancea dar şi din alte judeţe, iar la final cele mai bune vor fi premiate în cadrul Galei Proiectelor de Voluntariat din Vrancea.
Organizatorii spun că în cadrul activităţilor înscrise în Proiectul “Architects of Change”, copiii şi tinerii vor avea posibilitatea să îşi valorifice potenţialul şi să se pregătească pentru un start bun în viaţă şi la şcoală. Participarea civică a copiilor şi implicarea în viaţa comunităţii din care fac parte are o importanţă deosebită pentru dezvoltarea lor şi a viitorului adult, dar şi pentru dezvoltarea comunităţii, a societăţii în ansamblu, atât de afectată de pasivitate, lipsă de iniţiativă şi implicare civică.

 

 

 

Distribuie: